Istoricul localităţii

Localitea DumbrăviÅ£a a fost atestată documentar în anul 1411sub denumirea Dobrawycha fiind menÅ£ionată în continuare de mai multe ori, cu acelasi nume, cu mici modificări, în 1491 Dobrawyosa, în 1566 Dobrawycza, iar în 1601 Dobravicza.

Pe acest teritoriu nu au fost organizate cercetări arheologice.Cu ocazia săpăturilor la diverse lucrări s-au găsit urme care au scos la lumină dovezi de existenÅ£a a vieÅ£ii. Au fost găsite urme din neolitic ca: unelte, oase, cesturi de crramica, locul ÅŸi vetrele cuptoarelor folosite de olari, dar care nu s-au păstrat pentru ca nu s-a acordat o importanţă cuvenita. La fel au mai fost găsite zgura ÅŸi silex, resturi scoase la iveală ÅŸi aduse de apă, ceea ce dovedeÅŸte că în vechime locuitorii din împrejurimi se ocupau ÅŸi cu mineritul. 

Oamenii la început trăiaudin culegerea fructelor sau a rădăcinilor  de plante hrănitoare, pe care natura le punea la îndemâna lor, iar mai tarziu din vânătoare ÅŸi pescuit. La sfârÅŸitul acestei epoci, are loc prima mare diviziune a muncii, constând în deprindera triburilor de păstori ÅŸi cele de agricultori. Din cauza caracterului încă rudimentar al producÅ£iilor, cultivarea plantelor ÅŸi cresterea animalelor nu se putea realiza decât de întreaga colectivitate, care avea gospodărie comună. 

Mai târziu, în epoca metalelor,oamenii au învăţat să obÅ£ină ÅŸi să prelucreze  metalul, obÅ£inând din el unelte. Au descoperit mai întâi aramă, iar mai târziu bronzul ÅŸi în cele din urmă fierul. Odată cu răspândirea ÅŸi folosirea fierului s-a realizat un progres în domeniul forÅ£elor de producÅ£ie. Principala ocupaÅ£ie a oamenilor era agricultura, fiind folosit plugul din corn de cerb.

 

Urmeîn apropierea localităţii DumbraviÅ£a care dovedesc existenÅ£a pe aceste meleaguri a unor aÅŸezări ale strămoÅŸilor noÅŸtri au fost descoperite la Suciu de Sus, Vad, Baia Mare, Miresul mare etc.

 

Izvoarele scriseamintesc pentru prima data de geto-daci în 514 i.e.n., pe aceste meleaguri decoperirile arheologice confirmă că populaÅ£ia geto-dacă locuia pe acest teritoriu de mai multă vreme. Pe lângă factorul local pe teritoriul ţării noasre trebuie  amintită ÅŸi influenÅ£a factorului tracic, grec, roman, iar în Transilvania în special al celui celtic asupra populaÅ£iei geto-dace.

  

De la celÅ£ii băştinaÅŸi,dacii au învăţat meseria olăritului. ConvieÅ£uirea strânsa între celÅ£i ÅŸi daci au avut implicaÅ£ii în dezvoltarea culturii de materiale autohtone, în mersul lor ascendent. Dacii au preluat de la celÅ£i nu numai roata olarului, ci ÅŸi  procedeele de extragere ÅŸi prelucrare a fierului. CelÅ£ii s-au amestecat cu localnicii ÅŸi au dispărut.      

Urmele dacilor maramureÅŸeniau reiesit cu ocazia săpăturilor efectuate în anii 1964-1965 la OnceÅŸti lângă Sighet pe dealul numit Cetăţuia care atestă prezentarea unei aÅŸezări de crescători de animale, este prima aÅŸezare dacică descoperită prin săpături arheologice pe teritoriul MaramureÅŸului. Cealaltă dovadă de aÅŸezare dacică este descoperită în Miresu Mare în 1938 de un detaÅŸament militar care execută lucrări genistice. A fost găsit un vas mare de lut care conÅ£inea aproape 1000 de monede de argint din timpul lui Filip al II-lea, ÅŸi câteva exemplare din timpul lui Alexandru Macedon.